Oboseala de final de an școlar: cum recunoști semnele și ce poți face pentru binele copilului

În această perioadă, ca mamă, mai ai puțin și tragi linie peste încă un an de școală. Un an în care ai fost acolo – cu trezitul dimineața, cu micul dejun în grabă, cu haine pregătite în avans, cu teme verificate seara târziu, cu grija constantă: „Oare e bine copilul meu? Are tot ce-i trebuie?”. Și chiar dacă nu ți-a spus mereu, copilul tău a simțit că ai fost lângă el. Cu ochii, cu inima, cu brațele mereu deschise.
Sfârșitul anului școlar este adesea asociat cu festivități, diplome și flori.
Dar poate că ai observat că, în ultimele săptămâni, parcă nu mai are acea energie cu care pornea dimineața spre școală. E mai obosit. Mai neatent. Uneori mai irascibil. Alteori fără chef de nimic. Și te întrebi, ca orice mamă grijulie: „Oare ce i se întâmplă?”
Adevărul este simplu: copiii simt sfârșitul de an școlar la fel de intens cum simțim noi un proiect obositor la serviciu. E o perioadă care consumă resurse – nu doar fizic, ci și emoțional. Iar această oboseală acumulată afectează și echilibrul vitaminelor din organism, dar și buna funcționare a sistemului digestiv, care joacă un rol cheie în starea generală de bine.
Ce înseamnă, de fapt, „oboseala de final de an” la copii?
Nu e doar o expresie. Oboseala de final de an e reală și are multiple cauze. De la programul încărcat, presiunea performanței școlare, temele, evaluările finale, până la apropierea unor examene importante – reprezintă momente care pun presiune pe un organism aflat încă în dezvoltare.
Mulți părinți observă simptome precum:
- lipsă de energie, chiar și după o noapte de somn;
- iritabilitate și schimbări de dispoziție;
- lipsa concentrării;
- poftă de mâncare scăzută sau fluctuantă;
- somn agitat sau întrerupt;
- predispoziție la răceli sau infecții frecvente.
Ce se ascunde în spatele oboselii de la final de an școlar?
Pe tot parcursul anului, copiii sunt supuși unui ritm constant de învățare, cu responsabilități care nu sunt deloc ușoare. Deși nu întotdeauna o exprimă, aceștia resimt un cumul de factori care duc, în timp, la suprasolicitare.
- Solicitarea cognitivă intensă
Teme, teste, proiecte, evaluări – toate cer efort mental. Creierul copilului este în continuă activitate, iar acest consum susținut duce la epuizare psihică, care, în lipsa odihnei și a alimentației echilibrate, se transformă în oboseală generalizată.
- Presiunea performanței
Copiii, mai ales cei de vârstă școlară, simt presiunea de a obține rezultate bune. Teama de eșec sau de a nu-și mulțumi părinții sau profesorii creează un stres emoțional care epuizează resursele interne, inclusiv micronutrienții necesari echilibrului nervos. Nu putem uita de competiția care se creează între elevi – dorința de a fi cei mai buni uneori, chiar la toate materiile.
- Programul încărcat și lipsa recuperării
Între orele de școală, teme, activități extracurriculare și, uneori, meditații, programul copiilor este suprasaturat. Timpul de relaxare și odihnă este redus, iar acest dezechilibru între efort și recuperare duce la acumularea oboselii.
Mai mult, programul zilnic al celor mai mulți copii, structurat în formatul „școală + after school”, seamănă tot mai mult cu un adevărat serviciu de adult, fără pauze reale și fără alternanță între efort și odihnă. Dimineața începe devreme, cu orele de școală, urmate imediat de masa de prânz și temele pentru acasă, iar abia spre finalul zilei, când energia este deja epuizată, încep activitățile recreative sau cursurile opționale. Acest ritm intens, lipsit de spații pentru joacă liberă, relaxare sau somn adecvat, conduce la o suprasolicitare fizică și emoțională, iar în lipsa unui aport constant de nutrienți esențiali – prin alimentație sau suplimentare – apare treptat o stare de oboseală cronică. Copiii devin iritabili, dezinteresați, au dificultăți de concentrare și uneori chiar simptome fizice precum dureri de cap sau scăderea imunității.
- Alimentația deficitară
Sub stres, copiii pot deveni mofturoși sau își pierd pofta de mâncare. Alimentația devine dezechilibrată, iar organismul nu mai primește cantitatea necesară de vitamine și minerale care susțin procesele metabolice și echilibrul emoțional.
Iar stresul nu este singurul motiv care poate afecta alimentația. Trezitul dimineața, poate cu cinci minute mai târziu, de multe ori este echivalentul unei dimineți fără mic dejun. Chiar dacă la are pachețel la școală sau este la after-school, poate mănâncă sau nu. Activitățile multiple de multe ori, oferă timp doar pentru gustări în grabă sau nesănătoase.
Ce impact are stresul asupra nivelului de vitamine și minerale din organism?
Stresul consumă resursele din corp. Iar copiii nu știu întotdeauna cum să le refacă.
Chiar dacă sunt mici, copiii resimt stresul. Iar corpul lor răspunde la fel ca al nostru: consumând rezervele de vitamine, minerale și pierzând din bacteriile benefice care susțin sistemul imunitar și digestia.
Studiile recente arată că, în perioadele de stres susținut, organismul uman (inclusiv cel al copiilor) își epuizează mai repede rezervele de:
- vitamina C, esențială pentru imunitate și regenerare;
- complexul de vitamine B, indispensabil pentru sistemul nervos și echilibrul emoțional;
- vitamina D, care influențează nu doar oasele, ci și starea generală de bine;
- magneziu și zinc, implicate în concentrare și protecție celulară.
În același timp, stresul afectează și flora intestinală, acel ecosistem delicat de bacterii benefice care joacă un rol esențial în starea noastră de sănătate. Flora intestinală dezechilibrată poate duce la balonare, constipație, diaree, scăderea imunității și chiar iritabilitate.
De fapt, cercetările din ultimii ani au confirmat existența unei conexiuni directe între intestin și creier – așa-numita „axa intestin-creier”. Aceasta explică de ce un copil cu un dezechilibru intestinal poate fi mai anxios, mai agitat sau mai lipsit de concentrare.
În această perioadă, copiii au nevoie de un sprijin blând și complet.
Știm că îți dorești să-l ajuți cu tot ce poți. Cu un prânz sănătos, cu somn suficient, cu încurajări. Dar uneori, acestea nu sunt de ajuns. De aceea, un aport suplimentar de vitamine, minerale și bacterii benefice poate fi una dintre formele prin care să menții echilibrul nutrienților din organism.
Cum recunoști un copil cu deficit de vitamine și minerale?.
Semnele pot fi subtile, dar persistente. Iată câteva dintre cele mai frecvente:
- Oboseală cronică, chiar și după o noapte de somn
Dacă observi că dimineața copilul se trezește greu, este somnoros toată ziua, pare fără vlagă și are nevoie de mai mult timp ca să se mobilizeze, e posibil să fie vorba de o oboseală acumulată care nu mai dispare după odihna normală. Oboseala cronică se poate manifesta și prin refuzul de a participa la activități care înainte îi făceau plăcere. - Lipsa de concentrare sau randament scăzut la teme
Un semn frecvent este când copilul „se uită pe pereți” în loc să lucreze, face greșeli frecvente la exerciții simple, uită ce a citit sau are nevoie de mai multe explicații pentru sarcini pe care anterior le rezolva cu ușurință. Poate dura mult până își termină temele sau se ridică des de la birou.
- Apatie sau iritabilitate
Dacă pare lipsit de energie emoțională, fără chef de joacă, socializare sau vorbit, poate fi vorba de apatie. La polul opus, un copil suprasolicitat poate deveni irascibil, plângăcios, frustrat sau se enervează rapid în situații banale. Orice contrazicere sau schimbare de rutină declanșează o reacție disproporționată. - Dureri de cap sau de burtă fără cauză aparentă
Aceste simptome pot avea cauze psihosomatice – adică sunt expresii fizice ale stresului. Dacă durerile apar mai ales dimineața, înainte de școală sau în perioade mai solicitante (teste, examene, conflicte cu colegii), este bine să iei în considerare și componenta emoțională. - Lipsa poftei de mâncare
Un copil stresat sau obosit poate refuza mesele, chiar dacă anterior mânca bine. Refuzul alimentelor preferate, mestecatul lent, evitarea micului dejun sau solicitarea constantă de dulciuri în locul mesei sunt semne că digestia sau apetitul sunt afectate de suprasolicitare. - Tulburări de somn
Deși pare contraintuitiv, copiii foarte obosiți pot avea un somn agitat. Adorm greu, se trezesc în timpul nopții sau se foiesc mult. Alteori se trezesc prea devreme, fără să se simtă odihniți. Un somn dezechilibrat menține cercul vicios al epuizării. - Imunitate scăzută – răceli frecvente
Dacă cel mic răcește des, are episoade repetate de tuse, febră ușoară, nas înfundat sau se îmbolnăvește imediat ce revine în colectivitate, este posibil ca imunitatea să fi fost afectată de stresul și epuizarea acumulată. Deficitul de vitamine și minerale esențiale contribuie și el la slăbirea mecanismelor naturale de apărare.
În astfel de cazuri, este important să identifici rapid cauza și să susții copilul atât prin alimentație variată, cât și prin suplimente adaptate nevoilor sale.
De ce este importantă introducerea unui supliment alimentar care conține vitamine și minerale în această perioadă?
În mod ideal, copiii ar trebui să își ia toți nutrienții din alimentație. Însă, în realitate, alimentația zilnică nu reușește să acopere întotdeauna necesarul, mai ales că asimilăm în mod diferit. În special în perioadele de stres, când organismul consumă mai mult, suplimentarea este o soluție logică și sigură.
Beneficiile suplimentării cu vitamine și minerale includ:
- Refacerea nivelului de energie
- Îmbunătățirea concentrării și memoriei
- Susținerea echilibrului emoțional
- Creșterea apetitului alimentar
- Întărirea sistemului imunitar
- Reglarea somnului
- Doză zilnică de nutrienți necesari
- Asimilare mai rapidă a nutrienților comparativ cu asimilarea din nutrienților din alimentație
Refflor MultiKids – poate fi suportul necesar în perioadele solicitante
Refflor MultiKids este un supliment special formulat pentru a răspunde nevoilor copiilor de peste 3 ani, în perioadele solicitante ale anului școlar. Conține un amestec echilibrat de vitamine și minerale esențiale: Vitaminele A, C, D, E și complexul de vitamine B joacă un rol esențial în susținerea sistemului nervos și imunitar, ajutând la prevenirea și reducerea semnelor de epuizare fizică și mentală. De exemplu:-
- În caz de oboseală cronică, chiar și după o noapte de somn, complexul B (în special B2, B6 și B12) contribuie la metabolismul energetic normal, oferind mai multă vitalitate copiilor.
- Pentru lipsa de concentrare și randament scăzut la teme, vitamina B12 și acidul folic susțin funcțiile cognitive și capacitatea de memorare.
- În situații de apatie sau iritabilitate, vitaminele B1 și B6 ajută la reglarea dispoziției și la echilibrarea emoțională.
- Dacă cel mic acuză dureri de cap sau de burtă fără cauză aparentă, poate fi vorba despre un dezechilibru provocat de stres sau alimentație, iar vitamina D și C pot avea un efect antiinflamator și de susținere generală a organismului.
- Pentru lipsa poftei de mâncare, vitaminele B1 și B2 pot stimula apetitul, contribuind la un aport nutritiv adecvat.
- În cazul tulburărilor de somn, vitaminele B3, B6 și D ajută la reglarea ritmului circadian și favorizează un somn odihnitor.
- O imunitate scăzută, manifestată prin răceli frecvente, este un semnal de alarmă că organismul este slăbit – aici, vitaminele C și D contribuie activ la întărirea sistemului imunitar.
-
- Fierul este vital în combaterea oboselii și susținerea energiei, prin rolul său în transportul oxigenului către creier și mușchi.
- Iodul contribuie la o bună funcționare a glandei tiroide și este esențial pentru dezvoltarea cognitivă, susținând concentrarea și funcțiile intelectuale.
- Calciul nu este doar pentru oase – el este implicat în funcționarea sistemului muscular și nervos, fiind util în cazuri de iritabilitate, dureri musculare sau stare generală de agitație.
-
- Acoperă carențele frecvente de vitamine și minerale din perioadele solicitante.
- Sprijină echilibrul emoțional și fizic al copilului, ajutându-l să gestioneze mai ușor stresul și oboseala.
- Este prietenos cu cei mici – tabletele de ciocolată sunt ușor de acceptat
- Produs fără coloranți artificiali, fără conservanți, fără organisme modificate genetic.
- Este sigur și eficient, fiind adaptat dozelor necesare pentru vârstele fragede.
-
- Oferă-i mese regulate și variate, bogate în fructe, legume, proteine și cereale integrale.
- Încurajează pauzele și timpul de joacă, chiar și în perioadele de testări.
- Asigură-i un somn de calitate, de minimum 9-10 ore pe noapte.
- Ascultă-l și validează-i emoțiile, fără presiuni suplimentare.
- Redu accesul la dispozitive – telefon, tabletă, laptop, Tv .
- Petreceți timp împreună prin activități care să îi implice
Și dacă apar și dureri de burtică?
Dacă micuțul tău se plânge de disconfort digestiv – burtică umflată, dureri sau scaune dezechilibrate – poate fi un semn că flora intestinală este afectată. În acest caz, un alt produs din gama Refflor vine în ajutor:
Refflor Choco – conține tulpină probiotică premium Howaru® Bifidobacterium lactis HN019™ și vitamina D3, tot sub formă de tabletă de ciocolată.
Tulpină probiotică premium Howaru® Bifidobacterium lactis HN019™ a demonstrat eficiență în sănătatea digestivă prin reducerea timpului de tranzit colonic și ameliorarea constipației funcționale. Un studiu randomizat a arătat că suplimentarea cu această tulpină a crescut frecvența scaunelor spontane complete și a îmbunătățit diversitatea microbiotei intestinale .
Astfel, Refflor Choco (se introduce link către produs), datorită ingredientelor din compoziție, este potrivit pentru episoade de disconfort digestiv asociate cu stresul, schimbările de alimentație sau echilibrul tranzitului intestinal în perioadele în care este necesară administrarea de antibiotic.
În loc de concluzie – un gând pentru voi – mame
Oboseala de final de an școlar este un semnal clar că organismul copilului are nevoie de sprijin. Stresul mental și fizic consumă rapid resursele interne de vitamine și minerale, afectând nu doar performanța școlară, ci și starea generală a copilului.
Poate nu îți spune nimeni suficient, dar faci o treabă extraordinară. Să susții un copil la final de an școlar nu e ușor. Sunt multe emoții, multă grijă, nopți nedormite sau dimineți grăbite.
Și tocmai de aceea, este important să ai în jurul tău produse în care poți avea încredere.
La Hyllan Pharma misiunea noastră este să îți oferim suplimente eficiente, sigure și adaptate nevoilor tale. Fiecare produs este rezultatul cercetării ștințifice și al unei producții riguroase, respectând cele mai înalte standard de calitate.
Credem că sănătatea ta și a celor dragi ție merită tot ce este mai bun, iar noi suntem aici să contribuim la starea ta de bine zi de zi.