Afectiuni

Ulcerul duodenal – simptome, cauze si optiuni de tratament

Ulcerul duodenal - din ce cauza pot avea ulcer duodenal?

Ulcerul duodenal este o rana care se formeaza in mucoasa duodenului. Duodenul este prima parte a intestinului subtire – parte a sistemului digestiv prin care alimentele trec, dupa ce parasesc stomacul.

Atat ulcerul duodenal cat si ulcerul gastric (al stomacului), ambele sunt tipuri de ulcer peptic. In cazul in care aveti una din aceste afectiuni, veti auzi medicul spunand ca suferiti de „boala ulceroasa peptica”.

Ulcerul duodenal este o cauza frecventa a durerilor abdominale iar odata tratat, se vor simti imbunatatiri in cateva saptamani.

Cauzele ulcerului duodenal:

Stomacul nostru produce un acid puternic care ajuta in digerarea alimentelor si omoara bacteriile. Celulele duodenului si ale stomacului formeaza o bariera pentru a se proteja impotriva acestui acid insa daca bariera de mucus este deteriorata, se poate forma un ulcer (atat in duoden cat si la stomac).

Cauza principala a aparitiei ulcerelor duodenale/gastrice este infectia cu bacteriile Helicobacter pylori (H. pylori) deoarece acestea provoaca inflamarea mucoasei duodenului si poate forma un ulcer.

Pe langa H. pylori, consumul regulat si pe termen lung de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) precum ibuprofenul, ketoprofenul sau naproxenul pot duce la formarea unui ulcer duodenal sau gastric.

Exista si cativa factori ai stilului de viata care pot sta la baza formarii ulcerului duodenal, printre care se numara:

  • Stresul cronic;
  • Consumul excesiv de alcool;
  • Fumatul.

Cu toate acestea, infectia cu H. pylori este cea mai importanta cauza a aparitiei ulcerelor duodenale sau gastrice. Orice pacient diagnosticat cu ulcer duodenal, ar trebui sa fie supus testarii pentru H. pylori. Bacteriile H. pylori sunt eradicate in urma unui tratament cu antibiotic, sustinut de suplimente care sa previna recidiva.

Ulcerul duodenal – care sunt simptomele?

Simptomele ulcerului duodenal pot varia de la un pacient la altul iar in unele cazuri, ulcerul poate fi chiar asimptomatic. Cel mai frecvent simptom al acestei afectiuni este durerea „surda” sau senzatia de arsura in zona abdominala (intre buric si stern), durere care poate persista cateva minute sau chiar cateva ore insa, uneori, poate fi atat de puternica incat sa trezeasca pacientul din somn.

Alte simptome frecvente ale ulcerului duodenal includ:

  • Senzatie de satietate chiar dupa ce ati mancat o cantitate mica de mancare;
  • Eructatie frecventa;
  • Senzatie de greata si varsaturi;
  • Pierdere inexplicabina in greutate;
  • Scaun cu sange;
  • Lipsa poftei de mancare si balonare.

Simptomele ulcerului duodenal pot fi confundate cu simptomele ulcerului gastric iar pentru o diagnosticare corecta este indicat sa consultati medicul specialist.

Cum poate fi diagnosticat ulcerul duodenal?

Medicul specialist va recomanda efectuarea unor analize de rutina, inclusiv testarea pentru H. pylori dar va recomanda si teste imagistice, pentru o diagnosticare corecta, precum:

  • Endoscopie superioara (esofagogastroduodenoscopie) – EGD – cu ajutorul acestui test se va analiza mucoasa esofagului, a stomacului si a duodenului, cu ajutorul unui tub subtire, flexibil, iluminat la un capat, care poarta denumirea de endoscop. Tubul are o camera in capatul care se introduce prin gura, gat, esofag, stomac si duoden. Tot prin aceasta interventie se pot preleva biopsii (mici probe de tesut) pentru a verifica prezenta H. pylori;
  • Analize de sange – pentru a determina anticorpii impotriva Helicobacter pylori;
  • Analiza de scaun – aceasta analiza se efectueaza intr-un laborator de specialitate pentru a determina prezenta bacteriei H. pylori.

Analizele pentru H. pylori sunt foarte importante pentru ca aceasta bacterie este responsabila, in cele mai multe cazuri, de formarea ulcerului duodenal/gastric.

Cum poate fi tratat ulcerul duodenal?

Daca ulcerul duodenal este cauzat de H. pylori, tratamentul obisnuit consta in „terapia tripla” care implica administrarea a doua tipuri de antibiotice si a unui medicament cu rol adjuvant. Antibioticele vor elimina bacteriile iar medicamentul adjuvant va reduce acidul produs de stomac. Medicul specialist va decide schema de tratament corespunzatoare fiecarui pacient, in functie de istoricul medical al acestuia.

In cazul in care pacientul nu are Helicobacter pylori, insa a dezvoltat un ulcer din cauza consumului excesiv de medicamente antiinflamatoare, atunci primul lucru pe care trebuie sa-l faca este sa inceteze administrarea acestora. De asemenea, este recomandata inceperea unui tratament cu medicamente ce pot reduce productia de acid din stomac.

Pe langa cele enumerate anterior, schimbarea stilului de viata este esentiala pentru imbunatatirea simptomelor:

  • Reducerea consumului de alcool;
  • Renuntarea la fumat;
  • Pierdere in greutate in cazul in care pacientul este supraponderal;
  • Limitarea consumului de cofeina;
  • Evitarea consumului de alimente care pot agrava simptomele – alimente grase, picante, alimente acide (ex. rosiile) sau consumul de bauturi fierbinti.

Deoarece majoritatea cazurilor de ulcer duodenal apar in urma unei infectii cu H. pylori, este foarte important sa preveniti infectarea cu aceasta bacterie printr-o igiena corecta a mainilor si prin evitarea utilizarii comune a unor obiecte precum: cana, tacamurile, paharul – deoarece Helicobacter pylori se transmite si prin saliva.

Complicatiile ulcerului duodenal:

Daca nu este tratat la timp, ulcerul duodenal se poate agrava si poate provoca complicatii precum:

  • Hemoragie interna – sangerare care poate fi lenta (ducand la anemie) sau severa care poate provoca varsaturi cu sange sau scaune negre;
  • Obstructii – alimentele vor fi „blocate” in stomac. Aceste obstructii pot sa apara atunci cand ulcerul apare in locul in care duodenul se uneste cu stomacul – pot fi provocate umflaturi si cicatrici, blocand sau ingustand astfel deschiderea catre duoden iar mancarea nu poate parasi stomacul;
  • Perforarea peretelui duodenal – se formeaza o gaura in peretele duodenului si astfel veti fi expusi la riscul unei infectii grave a cavitatii abdominale – peritonita.

Metode de preventie a ulcerului duodenal:

Pentru a reduce riscul de aparitie a unul ulcer duodenal este recomandat sa respectati cu strictete recomandarile medicului specialist si poate fi util sa:

  • Sa va protejati de infectii cu H. pylori, spalandu-va frecvent mainile cu apa si sapun si sa consumati alimente care au fost gatite complet;
  • Sa evitati consumul excesiv de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene. In cazul in care este necesara administrarea acestui tip de medicamente, poate fi necesar sa le luati impreuna cu un antiacid sau un inhibitor al pompei de protoni (IPP);

Evitati consumul excesiv de alcool, mai ales in timpul tratamentelor medicamentoase si luati intotdeauna analgezicele dupa masa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *